Întotdeauna devotat.

Oncologie

Oncologie (9)

La ORTOVET pacienții suspectați sau diagnosticați cu cancer beneficiază de o atenție specială. Experiența ne-a demonstrat nu numai că boala neoplazică este foarte frecventă la câini și pisici, dar și că diagnosticul, tratamentul și chiar comunicarea cu ocrotitorii animalelor reclamă atenție aparte, cu flexibilitate, compasiune și profesionalism medical deosebite față de alte boli, mai mult sau mai puțin curente.

Prin analizele din laboratorul propriu și prin colaborare cu laboratoare de specialitate diagnosticul este precizat cât mai curând posibil, pentru a permite inițierea terapiei eficiente. Boala are un dinamism deosebit, iar reconsiderararea diagnosticului/fazei și ajustarea tratamentului se fac la intervale scurte, pe baza unei comunicări permanente între ocrotitorul animalului și medic. Chirurgia oncologică, chimioterapia (citostatice), stimularea nespecifică a imunității și unele elemente de terapie naturistă sunt principalele pârghii terapeutice pe care le aducem în ajutorul pacienților care luptă cu cancerul.

Am pregătit și unele informații utile privind:

Da, iar boala lor este asemanatoare, dar nu identica cu boala de la oameni. Ce numim cancer? Pe scurt, apariția unui grup de celule ce se multiplica in afara regulilor…
Tumoră Sticker (tumora veneriana transmisibila, din clasa sarcoamelor)Tratamentul, evolutia si deznodământul fericit pot fi urmărite,incepând de la starea după o saptamana, prin faze intermediare, pana la adoptie, pe pagina Facebook…
Martina, caine, femela, varsta aproximativa 8 ani.
Boala canceroasă impune efectuarea frecventă a numeroase investigații, mai ales analize de sânge, pentru a preciza boala, a stabili stadiul bolii, afectarea organelor și a funcțiilor interne, modul în care…
Calitatea vieții pentru pisica bolnavă Decizia de a aplica un tratament medical aditional sau de a lua in considerare eutanasia pentru o pisica cu o boala acuta sau cronica -…
Un citat din Mircea Eliade (!), poate prea mult vehiculat, este "Nu exită boli, există numai bolnavi." Evident că există boli, care sunt descrise ca atare în manuale de medicină.…
Am menționat în materialul precedent câteva dintre instrumentele noi care sunt din ce în ce mai folosite [i] în cadrul orientării „Evidence Based Medicine”: modelele bayesiene, regresia logistică, modelele Cox de…
One of the oldest - and yet actual - medical challenges is the prediction of the most probable outcome of a disease in a given patient, based on the clinical and…
In the initial stage of drug induced hepatic lesions, classic histological exams fail to reveal changes, while blood work already shows significant functional and enzyme level changes. This study examines…

Descoperiți Cronicile ORTOVET Excelsior. Scrise, fotografiate și filmate zi de zi...

hiero1