Întotdeauna devotat.

Saturday, 16 February 2013 09:20

Complicatii in chirurgia ortopedica: prevenire si rezolvare (1)

Written by
Rate this item
(18 votes)

Pot sa apara complicatii daca operatia de ortopedie este bine facuta?

Iata opinia expertilor de la University of Florida Small Animal Hospital: „Datorita complexitatii situatiilor pe care le tratam si a procedurilor chirurgicale pe care le executam, complicatii post-chirurgicale pot aparea. Aceste complicatii pot impune spitalizare extinsa si proceduri suplimentare, atat pentru diagnostic, cat si pentru terapie. (...) Este imposibil sa anticipam toate complicatiile asociate cu oricare dintre procedurile chirurgicale.” 

Cateva dintre complicatiile asociate patologiei si chirurgiei ortopedice umane pot fi urmarite aici. Lor li se pot adauga osteita, osteomielita, complicatiile septice. Situatiile din ortopedia veterinara sunt similare. Rezolvarea complicatiilor post-chirurgicale in ortopedie este, uneori, mai dificila decat tratarea situatiei medicale initiale, de dinainte de operatie. 

Pe scurt, DA, complicatii pot aparea chiar si atunci cand chirurgia ortopedica este executata ireprosabil. Ce ne ramane de facut este sa reducem riscul si incidenta acestor complicatii. Ocrotitorii animalelor pot sa contribuie esential la o rezolvare favorabila a cazurilor, respectand strict indicatiile medicului in perioada post-operatorie. Dar...

Primul pas este evitarea, de catre chirurg, a acelor abordari care au sanse mari sa genereze complicatii

Vom prezenta, intr-o serie de articole, situatii concrete cu care ne-am confruntat la ORTOVET si concluziile care pot fi deduse din aceste cazuri, dintre care anticipam cateva:

1. Folosirea unor fixatori interni inadecvati ca dimensiune si calitate a materialului poate induce leziuni mai grave decat leziunile traumatice initiale.

oscar

 

Iata ce se poate intampla. Oscar, un ciobanesc de Bucovina in varsta de numai 1 an, a suferit un accident nefericit, intr-o parcare auto, si s-a ales cu o fractura de femur. La o luna de la chirurgia ortopedica efectuata in alta clinica se puteau observa:

-lipsa unui proces activ de vindecare a fracturii

-absenta unei pozitionari corecte a fragmentelor de os, atat in focarul de fractura cat si fata de axul piciorului si fata de planul medial

-piciorul nu putea fi folosit, atrofia musculara era in curs de instalare

-o leziune suplimentara era indusa: luxatia de patela.

Deficiente evitabile in fixarea initiala erau acum (poate nu si imediat post-operator) evidente: lungimea prea mica a patru dintre șuruburile folosite, care nu strapung bine a doua corticala, amplasarea unui surub in focarul de fractura si lipsa suruburilor pe gaurile distale ale placii. Curbura placii este inversa celei adecvate femurului: fie a fost pre-curbata eronat, fie nu a fost pre-curbata si nu a corespuns dimensional si/sau calitativ solicitarii si a cedat.

 

 

 

 

 

 

 


Iata cum am resusit sa salvam piciorul lui Oscar (cainele care poate fi vazut acum cum se joaca, in poza de titlu, in dreapta):

 

Binenteles ca si fixatorii interni, corect alesi si aplicati, pot rezolva astfel de leziuni, sau chiar unele mai complexe (de exemplu cazul Pufi).

2. Daca nu se realizeaza radiografie de control post-operator, sunt sanse mari ca erori de pozitionare a fixatorilor, care ar fi putut fi corectate, sa ramana ascunse si sa compromita vindecarea.

Exemplu: Rocky, câinele cu fractura de femur ale carui radiografii pot fi urmarite in galeria de imagini de mai jos. Tentativa de remediere intr-o alta clinica nu numai ca a esuat, dar recomandarea primita de proprietar a fost sa aiba rabdare cateva luni, in ciuda ne-utilizarii de catre caine a piciorului, pentru ca pacientul este in curs de vindecare. Daca aceasta recomandare ar fi fost respectata strict, piciorul probabil ar fi fost compromis. Examenul radiologic, facut din initiativa ocrotitorului pacientului, a evidentiat situatia reala si interventia ortopedica a fost refacuta la ORTOVET. Recuperarea a fost completa.

3. In anumite situatii, fixatorii externi, singuri sau in asociere cu cei interni, sunt solutia optima pentru anumite leziuni ortopedice; in unele situatii, fixatorii externi sunt singura solutie.

Oscar (cel de mai sus) este un bun exemplu si pentru acest aspect. Un alt exemplu este Pufi, o catelusa cu oasele inca in crestere, al carei humerus a fost rupt de catre un porc mistret, generand o fractura deschisa, supra-infectata, sectiunea fiind perpendiculara pe axul osului.

Remedierea prin utilizarea fixatorilor externi a evitat complicatiile infectioase si a dus la o vindecare optima, in numai 7 saptamani. Mai mult, interventia a fost realizata fara vreo incizie chirurgicala, in procedura numită „inchisa” (numai rana initiala a fost suturata):

 4.  Decompresia chirurgicala a maduvei spinarii trebuie, in primul rand, sa nu induca mobilitate intervertebrala; altfel, poate face mai mult rau decat bine. 

Daca mobilitatea deja exista, este esentiala aplicarea unei fixari care sa o limiteze.

Dupa o suspiciune pe semne clinice de hernie de disc, iată la ce poate duce o laminectomie tip Funquist B executată fără adăugarea unei fixări intervertebrale. Mai mult, a lipsit si examenul prealabil (mielografie, sau RMN) care sa stabileasca cu precizie localizarea leziunii si abordul chirurgical optim. Rezultatul a fost forfecarea maduvei spinarii datorita mobilitatii intervertebrale generate prin interventia chirurgicala.

Img002

In primul rand, cel mai adesea decompresia medulara in cazul herniilor de disc lombare se realizeaza prin hemilaminectomie (exemple: Ella sau Timo), care genereaza mobilitate intervertebrala mai mica sau deloc. Dar trebuie sa stii (din mielografie sau examen RMN) unde si ce ai de extras. In al doilea rand, daca exista deja (de obicei post-traumatic) sau se genereaza chirurgical mobilitate intervertebrala, rigidizarea grupului de vertebre adiacent leziunii este esentiala pentru vindecare, chiar daca se obtine foarte greu. Iata cateva exemple de tehnici folosite la ORTOVET (placa si suruburi, brose longitudinale cu cerclaje, brose transversale prin corpuri vertebrale conectate cu bare/cadre longitudinale):

 

Acestea sunt aspecte clasice, subliniate in majoritatea manualelor de referinta. Rigoarea si abilitatea practica in aplicarea lor sunt inca un deziderat, cel putin asa rezulta din situatiile care ne sunt prezentate la ORTOVET in care se impune re-interventia chirurgicala ortopedica.

Additional Info

  • Second author: dr. Liviu Gaita
Read 2059 times
dr. Iustin GIREA

Specializare in chirurgie ortopedica, sub conducerea Prof. dr. Bruno Peirone

Descoperiți Cronicile ORTOVET Excelsior. Scrise, fotografiate și filmate zi de zi...

hiero1