Eutanasierea animalelor ne-umane

În medicina umană, deciziile privind eutanasia intervin în două situații diferite:

1. pacientul muribund este în dureri epuizante, cere moartea și este omorât prin acțiune intenționată (așa numita eutanasie activă);

2. pacientul este bolnav terminal, rămâne în viață numai datorită utilizării de mijloace medicale extraordinare și i se permite moartea ca rezultat al opririi sistemelor de susținere vieții (așa numita eutanasie pasivă). 

În medicina veterinară, eutanasia poate apărea în situații de același gen, deși în acest domeniu medical eutanasia activă este mai frecventă decât forma pasivă. Dar în medicina veterinară există și un al treilea tip sau caz, care nu are echivalent acceptat medical în medicina umană:

3. animale ne-umane sănătoase, sau bătrâne, sau bolnave dar tratabile sunt "eutanasiate" deoarece oamenii care le îngrijesc nu le mai doresc.

Motivele invocate de oameni când solicită această așa-zisă "eutanasiere" a animalelor lor variază foarte mult, unele sunt mai elaborate, altele sunt frivole la extrem și exprimă exclusiv aroganța și egoismul oamenilor.

Indiferent cât de ignobilă sau de înțeles poate fi motivația, fapt este că animalele ne-umane sănătoase, sau bătrâne, sau bolnave dar tratabile care sunt omorâte nu sunt eutanasiate. Nu din milă este oprită viața în aceste animale. Ele sun omorâte pur și simplu, așa cum omorâre se numește oprirea vieții în oameni, când este făcută doar pentru că alții o consideră folositoare sau convenabilă. Cu cât mai curând veterinarii vor accepta această realitate, cu atât mai bine.

Același principiu este valabil și pentru animalele abandonate în adăposturile organizațiilor de protecție sau de instituțiile de control al populației animale. Realitatea nu se schimbă dându-i alt nume. AVAR recunoaște că în prezent există o problemă serioasă de suprapopulație de câini și pisici, iar instituțiile specializate în controlul populației animale vor continua să fie implicate în omorârea acestor animale. Totuși, adăposturile ar trebui să aibă un program activ de adopție și educație, alături de un plan legislativ care să minimizeze proliferarea continuă a acestor animale. Adăposturile organizațiilor de protecție a animalelor nu ar trebui să fie implicate în omorâri. A promova ideea unei îngrijiri adecvate acordate acestor animale și în același timp a le omorî când nu mai sunt dorite, aceasta transmite un mesaj ambiguu și este o dovadă de inconstanță morală.

Poziția AVAR este că veterinarii trebuie să refuze din principiu să fie instrumente de ucidere a animalelor pentru alte obiective decât compasiunea, situația din adăposturile de control al populației animale fiind o excepție notabilă. AVAR consideră că o declarație publică denunțând practicile contrare acestui principiu trebuie să devină o parte a codului de etică profesională. Orice veterinar practician trebuie să explice această poziție fiecărui client, urmând ca un consimțământ să condiționeze acordarea în continuare de asistență animalelor de companie aflate în îngrijirea clientului respectiv.

ORTOVET pune în practică principiile AVAR.