Da, iar boala lor este asemănătoare, dar nu identică cu boala de la oameni. Ce numim cancer? Pe scurt, apariția unui grup de celule ce se multiplică în afara regulilor care fac o celulă utilă pentru organism. De regulă, această multiplicare apare ca o perturbare a mecanismelor genetice care limitează ritmul de diviziune și modelează celulele noi pentru a fi folositoare în locul în care apar. În organismul unui mamifer sunt peste 1.013 celule care se divid la fiecare 12-20 ore (unele mai repede, altele de loc).
Fiecare diviziune celulară presupune o copiere a materialului genetic și o prelucrare sofisticată de activare / dezactivare a fiecărei regiuni din genom. Erorile sunt inerente, dar imensa majoritate a erorilor din acest proces dau celule neviabile. Uneori, însă, apar celule viabile dar “greșite”, care pot trăi, se reproduc (chiar mai rapid), dar nu îndeplinesc funcțiile pe care restul organismului le așteaptă de la ele.
Cu aceasta definiție a bolii, cancerul poate afecta orice animal, iar regnul animalia este foarte cuprinzător: nu numai mamiferele, păsările, reptilele sau peștii, dar și, de pildă, insectele sunt animale. Toate pot face cancer. Chiar și la plante există cancer, dar în alte condiții, pentru că celulele din plante sunt pluripotente în mult mai mare măsură decât cele animale.
Dacă trăiește suficient, riscul de a se îmbolnăvi de cancer devine semnificativ pentru orice animal de companie.
Cancerul apare cu atât mai frecvent cu cât un organism este mai bătrăn. Câinii și pisicile au o viață mai scurtă decât oamenii. După ce vedem accelerat copilăria, scurta adolescență și maturitatea energică, toate comprimate în câțiva ani, asistăm și la manifestările inerente înaintării în vârstă. Dacă trăiește suficient, riscul de a se îmbolnăvi de cancer devine semnificativ pentru orice animal de companie. Statistica arată că aproximativ 45% dintre câinii care trec de 10 ani ajung să moară de cancer.
Mulți ani, medicii veterinari recomandau eutanasia pentru orice animal diagnosticat cu cancer. În ultimii 30 ani, progresiv și, probabil, ireversibil, statutul de membri ai familiei acordat animalelor de companie a dus la dezvoltarea unei specializări veterinare pentru diagnostic detaliat și tratament adecvat al bolii canceroase. Din practica dureroasă și rușinoasă a experimentelor pe animale (care s-a amplificat în timp, în loc să se restrângă) se știa că tumorile se dezvoltă și răspund la tratament similar cu situația oamenilor și că animalele ne-umane suferă fizic și psihic similar cu oamenii în timpul bolii.
Asemănările se extind, în cazul câinilor și pisicilor, la factorii de risc generatori de cancer. Mediul în care trăiesc (aerul, apa, radiațiile), hrana, fumatul pasiv, stresul emoțional, toate influențează șansele de apariție a cancerului la fel ca și pentru oamenii din aceeași gospodărie.
Diferențe există față de cancerul la oameni, atât în privința tumorilor specifice cât și a răspunsului la tratament. Dar problemele fundamentale privind viața, moartea, suferința ne sunt aduse imperativ în atenție de aparția cancerului la oricare dintre cei dragi din casă. Este posibil, chiar probabil, ca bolnavul de cancer să fie câinele sau pisica. Nu există soluții de manual pentru a lua deciziile grele pe care această boală deseori ni le cere. Există, însă, un volum mare și în creștere de experiență, de informație care să ne ajute să fim împăcați că am făcut ce era în puterea noastră pentru a-l ajuta pe cel care luptă cu boala. Medicul veterinar este cel care furnizează această informație și pune în practică deciziile medicale. Povara deciziei rămâne pe umerii celui care se uită în ochii fideli și rugători ai câinelui sau pisicii cu cancer. Stephen J. Withrow, un reputat oncolog veterinar, îi definește pe ocrotitorii animalelor bolnave de cancer drept un segment al omenirii caracterizat prin devotament și compasiune.
