Chirurgie și ATI

Chirurgie și ATI

Instalația de anestezie inhalatorie asigură narcoză profundă, starea pe care se efectuează și chirurgia profundă din medicina umană. Pentru anestezia generală inhalatorie, la ORTOVET folosim izofluranul și sevofluranul deoarece, cu ajutorul lor, inducerea și revenirea din anestezie sunt rapide iar toxicitatea pe organele interne este mult redusă (anestezicul este eliminat prin respirație, o foarte mică parte din el este metabolizată în ficat și excretată prin rinichi). În timpul anesteziei inhalatorii, toate funcțiile vitale sunt monitorizate, nivelul anesteziei este reglat în raport cu starea pacientului iar eventualele incidente sau dezechilibre funcționale sunt identificate din timp pentru a permite corectarea. Chirurgia ortopedică și chirurgia la pacienții cu vârsta peste 5 ani se efectuează la ORTOVET cu anestezie inhalatorie.

Detalii: https://www.ortovet.ro/chirurgie-si-ati/instalatie-de-anestezie-inhalatorie/

Asigură în timpul anesteziei volum constant, presiune limitată și frecvență constantă de respirație forțată (ventilare forțată a pulmonului). Este esențial în chirurgia pe torace deschis, în corecția herniei diafragmatice.

Defibrilarea constă în trecerea voluntară de scurtă durată a unui curent electric prin inimă când aceasta prezintă tulburări sau lipsă de ritm și este destinată restabilirii unui ritm cardiac normal (sinusal). Aparatul care livrează șocul electric se numește defibrilator. Defibrilatorul de înaltă performanță HP Code Master XL+ se încarcă de la 0 la 360 J în mai puțin de 5 secunde și oferă în plus monitorizarea și afișarea activității ECG. CodeMaster XL+ de la HP este utilizat la ORTOVET în activitățile de chirurgie, terapie intensivă sau urgențe medicale.

Echipamentul MEC-1200Vet este un instrument multifuncțional construit pentru monitorizarea semnelor fiziologice vitale ale pacientului, astfel încât echipa medicală este informată continuu despre schimbările în starea generală a acestuia. Cu funcții de afișare și înregistrare în timp real ale parametrilor

MEC-1200Vet  este bine adaptat pentru activitățile medicale în care sunt necesare măsurări fiziologice rapide și sigure, precum chirurgia și urgențele medicale.

Aparatul poate monitoriza printr-o metodă non-invazivă saturația de oxigen în sânge și pulsul pacientului. Este folosit în aprecierea globală a funcției respiratorii și a echilibrului acido-bazic.

Generatorul Valleylab LS10 utilizat în sala de operație ORTOVET pentru sigilare vasculară cu tehnologie LigaSure.

Aparat de sigilare vasculară cu tehnologie LigaSure™ – sistem avansat de electrochirurgie bipolară (generator Valleylab LS10 + instrument LigaSure 1201) pentru hemostază rapidă, precisă și „fără sutură”, cu pierderi minime de sânge. Detalii: https://www.ortovet.ro/chirurgie-si-ati/aparat-sigilare-vasculara-ligasure/

Exit mobile version