Jigodia este una dintre cele mai chinuitoare și dificil de tratat boli infecțioase la câine. Pe lângă serul Sears, dezvoltat empiric și rămas la stadiul de remediu neconfirmat prin studii științifice sistematice, două noi pârghii terapeutice împotriva acestei viroze sunt în curs de evaluare pe plan mondial.
Plecând de la observația că la animalele infectate se constată sistematic o reducere a nivelului de vitamina A, a fost testată și confirmată în primele încercări o creștere a șanselor de vindecare la animalele bolnave care primesc o doză de vitamina A superioară celei necesare unui metabolism normal. Pe de altă parte, supradozarea trebuie evitată, efectele unor doze excesive fiind dificil de contracarat.
De asemenea, virusul jigodiei (CDV—Canine Distemper Virus) fiind foarte strâns înrudit cu cel al pojarului, cum se raportase eficacitatea ribavirinei în tratamentul acestuia s-a încercat, din nou cu succes (atât în vitro cât și în vivo), combaterea CDV cu acest medicament antiviral. Efectele sale adverse impun administrarea cu mare precauție la câine, sub control medical strict, cu verificarea frecventă a nivelului de leucocite și eritrocite. Foarte probabil admnistrarea simultană de interferon (disponibil și în clinicile veterinare din România) potentează acțiunea ribavirinei, așa cum se întâmplă și în protocolul terapeutic folosit împotriva hepatitei virale C de la om.

Bineînțeles, serul hiperimun, combaterea suprainfecțiilor bacteriene, stimularea nespecifică a imunității și susținerea funcțiilor vitale rămân pilonii tratamentului. Odată boala declanșată, șansele de vindecare sunt reduse. Cea mai importantă recomandare medicală este, în continuare, prevenția—adică vaccinarea corect făcută, după deparazitare și după confirmarea stării de sănătate.
Mai multe informații în:
MANGIA, S. Tratamento experimental de cães naturalmente infectados com o vírus da cinomose na fase neurológica com o uso de ribavirina e dimetil-sufóxido (DMSO). Botucatu, 2008. Tese (Mestrado)—Faculdade de Medicina Veterinária e Zootecnia, Universidade Estadual Paulista Júlio de Mesquita Filho, 2008
BELLOLI C. et al. In vitro efficacy of ribavirin against canine distemper virus, Antiviral Research 2008 (77): 108–113