Întotdeauna devotat.

Un nou articol documentează suferințele atroce pe care le induc, direct și indirect, crescătotii de câini de rasă. Co-responsabili de acestea sunt și cei care caută și cumpără astfel de animale.

Published in Drepturile animalelor

Unul dintre motivele pentru care profesia de veterinar se confruntă cu dificultăți prezente și un viitor incert s-ar putea să fie faptul că are, în mod istoric, o viziune ambiguă, o misiune contradictorie. Profesia de veterinar pare sfâșiată între acțiunea în interesului animalelor și, în același timp, satisfacerea intereselor clienților proprietari ai animalelor, ale societății în ansamblu – acestea fiind, posibil, în dezacord cu interesele animalelor. The American Veterinary Association (Asociația Medicală Veterinară Americană)  a fost fondată în 1863. Cu toate acestea, Jurământul veterinarului pe care îl prevede nu a inclus vreo referire la bunăstarea animalelor „ca prioritate a profesiei” până în 2011.

De mult timp văd această profesie în miezul confruntării între două seturi de forțe și valori care sunt în conflict, dar - cred eu - un conflict rezolvabil:

  1. preocuparea și responsabilitatea pentru suferința, sănătatea și bunăstarea animalelor („chemarea” la care răspund majoritatea celor ce se înscriu la școlile veterinare), pe de o parte și
  2. realitățile economice, precum costul serviciilor prestate și valoarea monetară a animalelor, mai curând decât cea emoțională (sau de altă natură).

Totuși, găsesc motive de optimism în noua mișcare One Health1,2 (Sănătate unitară), în care sănătatea și bunăstarea umane sunt, în sfârșit, corelate cu sănătatea și bunăstarea animalelor, ca și cu sănătatea mediului și ecologică. Dar, pentru ca acest concept de One Health să fie implementat în mod efectiv, criteriul bioetic al considerării egale trebuie aplicat nu numai oamenilor, dar și în tratametul pe care îl administrăm animalelor și mediului. Aceasta ar răspunde imperativelor morale ale mișcărilor pentru drepturilor animalelor și pentru ecologie, idei care se lovesc de mult timp se lovesc de opoziția patronatului din bio-medicină, agricultură și alte industrii2.

Obligația de a milita pentru îngrijirea bazată pe compasiune

În materialul Codex Veterinarius, elaborat de Asociația Veterinară Germană pentru Protecția Animalelor se găsește următoarea afirmație:

„Acțiunea veterinară pentru bunăstarea și protecția animalelor este ghidată de principiul respectului pentru viață și pe conștientizarea faptului că animalul are o demnitate care se cuvine respectată. În consecință, protecția și îngrijirea acordate unui animal nu pot fi dependente de valoarea sa economică. În situațiile în care există interese divergente între obligațțile morale și presiunea economică, este esențial să fie luat în considerare cu atenție respectul față de viață în balanță cu utilizarea în scop de producție a oricărei forme de viață... Având în vedere cu grijă interesele și nevoile opuse, interesele oamenilor nu trebuie considerate automat mai importante decât cele ale animalelor... Când dubiul persistă, medicii veterinari trebuie să se ghideze după principiul: In dubio pro animale!3 (Această formulare în latină poate fi tradusă aproximativ: ‘Dacă există o îndoială, interesul animalului are prioritate’)”

Îngrijirea bazată pe compasiune, ca un drept și ca o responsabilitate

Există un consens în creștere că veterinarii au obligația morală să militeze pentru îngrijirea animalelor bazată pe compasiune, indiferent de contextul în care aceste servicii sunt furnizate. Aceasta se datorează unei recunoașteri, din ce în ce mai răspândite, că îngrijirea bazată pe compasiune este atât responsabilitatea noastră cât și dreptul fundamental și meritat al fiecărui animal. Mai mult, îngrijirea bazată pe compasiune este vitală pentru sănătatea și bunăstarea animalelor, atât fizică dar și psihologică. Aceasta este o componentă la fel de esențială a medicinii veterinare contemporane precum atenția acordată solului este vitală pentru agricultura sustenabilă.

Între animale, oameni și mediu

Veterinarii au fost priviți de milenii ca reprezentând o asociere unică de competențe. Rolurile și cunoștințele veterinarilor, ca interlocutori între oameni, animale și mediu, au fost totdeauna foarte apreciate, atât sub aspect empatic dar și științific. Conform profesorului Calvin Scwabe, în cartea sa „Vite, preoți și progres în medicină4, veterinarii erau preoți-vindecători incluși drept membri ai numeroaselor dinastii ale Egiptului antic.

Provocări ale eticii practice

Astăzi, penuria de veterinari în sectoarele de produse alimentare animale și în cercetarea medicală pe animale de experiență poate fi legată de diferențe de opțiuni de etică profesională între sexe5. Veterinarii dedicați animalelor de companie sau animalelor „exotice” sunt confruntați zilnic cu dileme etice. Un studiu recent6 indică „o nevoie urgentă de instrumente pentru educație etică și abordări speciale pentru uzul medicilor veterinari”.  De asemenea, influența intereselor implicite ale corporațiilor în școlile veterinare a crescut semnificativ în ultimii ani , ceea ce ridică semne de întrebare și se încadrează într-o problemă etică mai cuprinzătoare7.

Povara datoriilor studenților și accesul comunităților sărace la asistența veterinară

Există linii de acțiune care pot fi considerate progresiste, în propriul interes al breslei: lobby pentru creșterea finanțării din partea guvernului, industriei și organizațiilor non-profit pentru bursieri sau ștergeri de datorii pentru studenții care se angajează să lucreze în sectoare deficitare, precum asistența internațională în regiuni sub-dezvoltate, servicii de urgență, comunități sărace (de exemplu Dispensarul Popular Pentru Animale Bolnave din Regatul Unit al Marii Britanii). Știm, inclusiv dintr-un sudiu recent realizat de The Humane Society of the United States, numit „Pets for Life―A New Community Understanding”, că este o mare nevoie de a elimina barierele economice de acces la servicii veterinare și de îngrijire a animalelor pentru comunitățile mai sărace, pentru a îmbunătății starea de sănătate a animalelor și pentru a reduce suprapopulația din adăposturi.

O nouă paradigmă profesională

Redefinirea rolului profesiei veterinare în aceste timpuri este de importanță critică, pentru viitorul profesiei noastre dar și pentru civilizația umană însăși. S-ar putea ca acordarea întâietății animalelor și mediului să fie deja percepută ca avantajoasă de o parte progresistă a societății civile, dar o acțiune consistentă în acest sens ar fi o schimbare improbabilă de atitudine, dacă ținem seama de psihologia umană. Cel puțin un pas înainte spre o economie sustenabilă și o lume mai bună pentru noi toți ar fi creșterea considerației pe care o acordăm intereselor specifice animalele domestice și sălbatice și conservării mediului în raport cu nevoile și cererile triviale ale oamenilor. Să aplicăm expertiza specifică veterinară pentru a promova cât mai eficient această paradigmă este, cred, atât provocarea care stă azi în fața profesiei noastre, cât și o datorie pe care trebuie să ne-o asumăm.

8 mai 2012

Referințe

  1. Burns, Katie, Spreading the one-health concept JAVMA 240:112-115, 2012.
  2. Fox, Michael W., Healing Animals & The Vision of One Health. CreateSpace books & Amazon.com, 2011.
  3. Burgermeister S, & Fikuart K, ALTEX. 15(4):209-212. 1998 Ethical guiding principles for veterinary behaviour with respect to the welfare and protection of animals. Tierärztliche Vereinigung für Tierschutz, D-Hamburg.
  4. Schwabe, Calvin, Cattle, Priests and Progress in Medicine, Minnesota, University of Minnesota Press 1978.
  5. Narver, Heather Lyons, Demographics, moral orientation, and veterinary shortages in food animal and laboratory animal medicine. JAVMA 230:1798-1804, 2007.
  6. Batchelor, C.E.M. & McKeegan, D.E.F. Survey of frequency and perceived stressfulness of ethical dilemmas encountered in UK veterinary practice, Vet Rec 170: 19-20, 2012.
  7. Dally, Michelle, Ethical considerations raised by the provision of freebies to veterinary students. JAVMA 238:1551-1554, 2011.
  8. Fox, Michael W. Animals and Nature First. CreateSpace books and Amazon.com 2011.
Tradus de Liviu Gaiță
 

Reprinted by permission of the Humane Society Veterinary Medical AssociationHumane Society Veterinary Medical Association.

ORTOVET and ORTOVET website are not affiliated with the HSVMA.

Published in HSVMA

Geneticienii și arheologii au confirmat că toți câinii domestici (Canis lupus familiaris) au un strămoș comun: lupul argintiu (Canis lupus). Acest fapt a fost stabilit prin compararea ADN-ului a numeroase rase de câini domestici cu cel al lupilor, coioților și șacalilor.

Nu s-a clarificat exact când și unde au fost prima dată domesticiți lupii, dar istoria lor ancestrală de relație cu oamenii poate fi dedusă din fosilele cercetate. Rămășițele celui mai vechi câine domestic sunt plasate acum 14.000 ani, iar cel mai vechi mormânt care găzduiește un câine alături de un om este evaluat la 12.000 ani. De atunci, timp de generații, câinii au fost înmulțiți selectiv și s-au format peste 400 de rase de câini distincte. Câinii pot avea acum diferețe de masă corporală de peste 300 ori între ei și sunt specia de mamifere în viață cu cea mai mare diversitate. Cel mai mic câine cunoscut a fost un Yorkshire Terrier cu masa de 113 grame, iar cel mai mare un Mastiff englez de 155.6 kilograme.

Oamenii și câinii au format încă de la început o relație mutual benefică. În timp ce oamenii au furnizat câinilor o sursă stabilă de hrană, ei au beneficiat la rândul lor de abilitățile de vânători ale cânilor. Asocierea cu oamenii a facilitat împerecheri mai timpurii și mai frecvente între câini, inclusiv accesul la reproducție al indivizilor care nu s-ar fi reprodus în condiții de haită, datorită poziției ierarhice, și care au reușit, în noile condiții, să-și introducă genele în bazinul genetic al speciei.

În 2004 NIH (National Institute of Health, S.U.A.) a publicat rezultate care grupează rasele moderne de câini domestici după similarități genetice. Examinând 85 de rase de câini și câțiva lupi, cercetătorii au grupat rasele de câini după similaritatea lor genetică cu lupul argintiu. Rasele de câini cele mai vechi - cu cele mai multe similitudini cu strămoșii lor lupi - includ rasele asiatice: Shar-Pei, Shiba Inu, Akita, and Chow Chow. Al doilea cel mai vechi grup a alcătuit din Basenji, o rasă africană. Al treilea cel mai vechi grup include două rase arctice: Malamutul alaskian și Huskie siberian. În sfârșit, două rase de ogari din Orientul Mijlociu alcătuiesc al patrulea grup: ogarii afgan și Salukis. Surpinzător, unele rase presupuse a fi vechi, precum ogarii Pharaoh și ibizan, s-au dovedit a avea multe rădăcini moderne, probabil datorită efortului oamenilor de a recrea aspectul raselor vechi. Celelalte rase analizate, mai noi, prezintă mai puține relații genetice cu lupul și între ele, comparat cu „rasele lumii vechi”.

În ceea mai mare parte a istoriei noastre cunoscute, au existat numai câteva rase de câini, iar ei erau crescuți în principal în scop utilitar. Abia în ultimele câteva secole, pe măsură ce oamenii au început să înțeleagă și să manipuleze bagajul genetic, a explodat numărul de rase de „designer”, care sunt majoritare astăzi.

Interesul meu pentru acest subiect a apărut când am făcut o pasiune pentru ogarii cenușii. M-am îndrăgostit de ei când învățam la facultatea de medicină veterinară și aveam doi când am terminat-o. Eram deja la curent cu originea câinilor moderni și aveam o idee vagă privind slabiciunile lor inerente, dar eram destul de încrezătoare că am ales o rasă robustă - rezultată din inginerie genetică, evident - dar proiectată să producă câini sănătoși, atletici. Iluzia mea a început să se spulbere curând. Am constatat că, deși selecția ogarilor cenușii pentru performanță atletică îi scutește de multe defecte, precum displazia de șold, frecvente la rasele grele, ogarii cenușii moștenesc o predispoziție pentru alte boli, unele letale, care apar cu o frecvență sfâșietoare. Cum acești câini blânzi, grațioși erau considerați debarasabili - erau fie uciși pe pista de alergare la cel mai mic semn de boală, fie omorâți de regulă la vârsta de 3-4 ani - aceste slăbiciuni genetice au rămas în mare măsură nedetectate pănă în ultimii 10 ani, când au început să trăiască și perioada post-activitate în familii iubitoare, de adopție.

Am învățat ulterior că pur și simplu nu există vreo cale să manipulezi artificial codurile genetice fără să induci consecințe tragice, ne-intenționate. Practica deliberată și extinsă a împerecherii în grupuri restrânse, cu consangvinitate ridicată și caracteristici fizice exagerate a creat rasele moderne de câini dar este și responsabilă pentru cele 334 boli congenitale documentate, precum hemofilia, epilepsia, boli de inimă, multe cancere (vezi și HSMA Guide to Congenital and Heritable Disorders in Dogs pentru mai multe detalii). Iar oamenii de știință din Suedia, studiind peste 13.000 de câini din 31 rase au ajuns la concluzia că selecția pentru aspect a dus, de asemenea, la scăderea inteligenței la câini.

bulldog 265x184Înmulțirea selectivă a câinilor este o demonstrație puternică a evoluției, dar în locul supraviețuirii celui mai potrivit dotat, este supraviețuirea celui mai drăgălaș, deseori definit ca cel care se mândrește cu cele mai multe premii la concursuri și cele mai mari tarife la împerechere. Aceștia sunt cei cărora li se permite supraviețuirea și reproducerea.

A devenit evident pentru mine că selecția naturală a dus la vigoarea robustă a câinilor metiși iar înmulțirea selectivă în interiorul raselor conduce des la boală, handicap sau moarte pentru câinii de rasă pură. Reflectând la aceste consecințe, împreună cu unii dintre colegii mei am ajuns la concluzia că o parte disproporționat de mare de timp din activitatea noastră profesională este consumată pentru atenuarea consecințelor înmulțirii manipulative a câinilor de rasă.

Aceste puncte sunt bine exprimate în următoarea declarație de poziție a Royal SPCA privind câinii cu pedigree:

  • ei suferă de niveluri inacceptabil de mari de handicap și boală
  • practicile de înmulțire tradiționale le compromit serios bunăstarea și calitatea vieții
  • imperecherea câinilor cu înrudire strânsă și selecția pentru caractere morfologice exagerate sunt nejustificabile etic.

Suferința care rezultă are proporții imense, iar degradarea speciei canine este o consecință majoră a creșterii de câini de rasă. Când adăugăm abuzurile din crescătoriile de câini, cele 3-4 milioane ucise anual în adăposturile de animale abandonate din S.U.A. și faptul că 25-30% dintre câinii din adăposturi sunt rase pure, dimensiunea problemei este gigantică.

Așadar, ce se poate face? Din nou, Royal SPCA formulează adecvat o declarație de aspirații privind câinii cu pedigree:

  • crescătorii trebuie să acorde  prioritate sănătății, bunăstării, temperamentului și calității vieții, atât pentru părinți cât și pentru pui
  • toți cei care au beneficii de pe urma câinilor cu pedigree au o responsabilitate colectivă să pună deoparte interesele egoiste și să lucreze împreună pentru ca sănătatea și bunăstarea acelor câini să fie protejate
  • sprijinim crescătorii, cluburile, asociațiile și organizațiile care recunosc problemele de bunăstare cu care se confruntă rasele lor și care pun în practică strategii pro-active pentru a le combate

Ca veterinari profesioniști în S.U.A., trebuie, de asemenea, să încurajăm crescătorii să adere la coduri de conduită stricte, inclusiv asigurarea de planuri de salvare specifice rasei. Acesta ar fi un pas important pentru a construi o alternativă la solicitările celor care cred că ar fi necesar un moratoriu asupra înmulțirii câinilor până se stinge situația de suprapopulație și până când fiecare club are ocazia să dezvolte un plan pentru a produce animale mai sănătoase, mai fericite.

Între altele, trebuie să ne sfătuim clienții privind virtuțile adoptării de câini metiși și să facilităm marketingul inovativ și energic pentru adopțiile din adăposturi. De asemenea, sprijinim sterilizarea tuturor animalelor adoptate, din orice instituție, programe care gazduiesc în gospodării animale expuse riscului și eforturile legislative precum licențierea diferențiată, pentru a promova comportamentul responsabil și aplicarea restricțiilor pentru crescătorii.

Toți cei afectați sau interesați trebuie implicați - veterinari, crescători și asociații de rasă, organizații pentru protecția și salvare a animalelor, firme pentru medicamente și hrană pentru animale, asiguratori, ocrotitori ai animalelor. Mai departe, trebuie să dezvoltăm alianțe cooperative și să dezvoltăm planuri robuste pentru a îmbunătății, împreună, sănătatea și bunăstarea câinilor.

paulakislak 92x133Dr. Paula Kislak este președintele Comitetului Director al HSVMA și membru în Comitetul Director al HSUS

articolul original 

Reprinted by permission of the Humane Society Veterinary Medical Association.

ORTOVET and ORTOVET website are not affiliated with the HSVMA.

 

Published in HSVMA

Descoperiți Cronicile ORTOVET Excelsior. Scrise, fotografiate și filmate zi de zi...

hiero1